- vui
- VUÍ, pers. 3 vuieşte, vb. IV. intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbuşit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a ţiui, a bubui. ♦ spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a ţiui. ♦ spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a răsuna. Buciumul vuieşte. ♦ spec. (Despre obiecte lovite care vibrează) A trosni, a pârâi, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (şi a le transmite prin ecou); a răsuna. – Onomatopee.Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98VUÍ vb. 1. v. bubui. 2. v. şuiera. 3. a dudui, (rar) a vâjâi. (Focul vui în sobă.) 4. v. răsuna. 5. v. răsuna. 6. a-i suna, a-i ţiui. (Urechile îi vui.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimevuí vb., ind. prez. 3 sg. vuiéşte, imperf. 3 sg. vuiá; conj. prez. 3 sg. vuiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA VU//Í pers. 3 vuiiéşte intranz. 1) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot şuierător şi prelung; a urla; a vâjâi. 2) (despre mulţimi de oameni) A face zarvă; a vocifera. 3) (despre spaţii) A se umple de sunete puternice şi prelungi; a răsuna. /Onomat.Trimis de siveco, 08.08.2005. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.