- fecior
- FECIÓR, feciori, s.m. 1. Fiu; băiat (în raport cu părinţii săi). 2. Bărbat tânăr, neînsurat; flăcău. 3. Servitor la casele boiereşti; valet, camerier, lacheu. ♢ Fecior boieresc = slujbaş pe moşia unui boier, care supraveghea munca la câmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [var.: (reg.) ficiór s.m.] – lat. *fetiolus sau din făt + suf. -ior.Trimis de cornel, 09.05.2004. Sursa: DEX '98FECIÓR s. 1. v. fiu. 2. v. flăcău. 3. v. valet.Trimis de siveco, 23.01.2009. Sursa: SinonimeIARBA-FECIÓRILOR s. v. feciorică.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefeciór s. m., pl. fecióriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFECIÓR feciori m. 1) Persoană de sex masculin luată în raport cu părinţii săi; fiu; băiat. ♢ fecior de lele copil din flori. 2) Tânăr neînsurat; flăcău; cavaler. 3) înv. Servitor la curţile boiereşti; valet; lacheu. /<lat. fetiolusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfeciór (fecióri), s.m. – 1. (înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fiţor, istr. feţor. lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Puşcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetşor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s.f. (fată virgină), istr. feţǫre (după Puşcariu 594 şi DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s.m. (flăcău); feciorariţă, s.f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieţilor); fecioreşte, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viaţă de copil); feciorică, s.f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s.f. (virginitate; Trans., tinereţe); feciorime, s.f. (Trans., mulţime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407).Trimis de blaurb, 06.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.