- făt
- FĂT, feţi, s.m. 1. Produs de concepţie din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi formele caracteristice speciei şi până când se naşte; fetus. 2. (pop. şi poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ♢ (pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecţiune, bunăvoinţă etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumuseţe fizică şi morală, cu bunătate, curaj şi vitejie ieşite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (pop.) Făt-logofăt = copil cu însuşiri (fizice) deosebite, minunate. – lat. fetus.Trimis de LauraGellner, 07.05.2004. Sursa: DEX '98FĂT s. v. fetus.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeFĂT s. v. băiat, cântăreţ, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, ţârcovnic.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefăt s. m., pl. feţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficfăt-logofăt s. m., pl. feţi-logoféţiTrimis de siveco, 06.10.2008. Sursa: Dicţionar ortograficFĂT feţi m. 1) (la om şi la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viaţă, din momentul când începe să se mişte şi până la naştere; fetus. 2) poet. Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinţii săi; băiat; fiu; fecior. ♢ făt Frumos personaj principal în poveştile româneşti, înzestrat cu cele mai alese calităţi fizice şi morale. /<lat. fetusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfăt (féţi), s.m. – 1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. lat. fĕtus (Puşcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 şi 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) "miel", fr. (faon). cf. şi fată, făta, fecior. Sensul 3 este înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca făt logofăt "copil minune", Făt-Frumos. cf. flăcău.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.