- amiază
- AMIÁZĂ, amiezi, s.f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălţării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ♢ loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ♢ expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (concr.) Zenit. 3. (reg.) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei; prânz. 4. (înv.) Miazăzi, sud. [var.: amiáz, amiéz s.n., amiázi, amiázăzi s.f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem).Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98AMIÁZĂ s. v. prânz.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeamiáză s. f., g.-d. art. amiézii; pl. amiéziTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficdúpă-amiáză s. f., art. dúpă-amiáza, g.-d. art. dúpă-amiézei; pl. dúpă-amiéze, art. dúpă-amiézeleTrimis de siveco, 28.07.2008. Sursa: Dicţionar ortograficAMIÁZ//Ă amiézi f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridică la înălţimea maximă pe cer. ♢ Ziua-n amiazăa mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. ♢ A face amiazăa a dormi puţin după masă. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /<lat. ad meridiam diemTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXamiáză s.f. – Mijlocul zilei, ora 12. – var. amiazi, namiază, nămiezi. lat. medῑ die, de unde în lat. clasică meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se foloseşte în Trans. de v. cu forma mńezi "prînz". – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).Trimis de blaurb, 07.05.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.