emanaţie

emanaţie
EMANÁŢIE, emanaţii, s.f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.), ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ♢ (geol.) Emanaţie vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activităţi, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obţinut prin dezintegrarea (dezintegra) radiului, toriului sau actiniului. [var.: (înv.) emanaţiúne s.f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

EMANÁŢIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (emanaţie de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanaţie de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o emanaţie specifică.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

emanáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. emanáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. emanáţiei; pl. emanáţii, art. emanáţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

EMANÁŢI//E emanaţiei f. 1) v. A EMANA. 2) Produs al emanării. [G.-D. emanaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. émanation, lat. emanatio, emanaţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

EMANÁŢIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [gen. -iei, var. emanaţiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione].
Trimis de LauraGellner, 29.05.2006. Sursa: DN

EMANÁŢIE s. f. 1. faptul de a emana; emitere, degajare. ♢ ceea ce se degajă, exalaţie. ♢ (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice. o emanaţie vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activităţi. 2. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. (< fr. émanation, lat. emanatio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • emanáţie — s. f. (sil. ţi e), art. emanáţia (sil. ţi a), g. d. art. emanáţiei; pl. emanáţii, art. emanáţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • efluviu — EFLÚVIU, efluvii, s.n. 1. Emanaţie gazoasă produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică de slabă luminozitate, neînsoţită de zgomot sau căldură, între electrozii aflaţi la o… …   Dicționar Român

  • miasmă — MIÁSMĂ, miasme, s.f. Emanaţie rău mirositoare; duhoare, putoare, exalaţie. [pr.: mi as ] – Din fr. miasme. Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX 98  Miasmă ≠ aromă, balsam Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime  MIÁSMĂ s. v.… …   Dicționar Român

  • aromă — ARÓMĂ, arome, s.f. Emanaţie a unor substanţe plăcut mirositoare (şi cu gust plăcut); miros tare şi plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanţă care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. Trimis de ana zecheru, 01.02.2008.… …   Dicționar Român

  • emanatism — EMANATÍSM s.n. Doctrină religioasă filozofică de tendinţă panteistă, potrivit căreia lumea nu este rezultatul unui act de creaţie, ci s a născut din substanţa divinităţii printr un proces continuu de emanaţie; emanaţionism. – Din germ. Emanatism …   Dicționar Român

  • fluid — FLUÍD, Ă, fluizi, de, adj., s.n. 1. adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. s.n. Corp lichid sau gazos care îşi schimbă forma sub acţiunea unei forţe foarte mici. 3. s.n. Suflu, impuls, curent; emanaţie. – Din fr. fluide, lat.… …   Dicționar Român

  • miros — MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s.n. l. Unul dintre cele cinci simţuri cu care sunt înzestraţi oamenii şi unele animale, prin care organismul primeşte informaţii asupra proprietăţilor chimice ale unor substanţe care emană vapori; capacitate… …   Dicționar Român

  • solfatară — SOLFATÁRĂ, solfatare, s.f. Emanaţie vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat şi bioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara. Trimis de LauraGellner, 23.07.2004. Sursa: DEX 98  solfatáră s. f., pl. solfatáre… …   Dicționar Român

  • degajare — DEGAJÁRE, degajări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) degaja şi rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mişcări, în comportare; nonşalanţă. 2. Operaţie de îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o …   Dicționar Român

  • emanaţiune — EMANAŢIÚNE s.f. v. emanaţie. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  EMANAŢIÚNE s.f. v. emanaţie. Trimis de LauraGellner, 02.12.2007. Sursa: DN …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”