- dobitoc
- DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. s.n. Animal patruped (domestic). 2. s.m. şi f., adj. (peior.) (Om) care este lipsit de inteligenţă sau de bun-simţ. – Din sl. dobytŭkŭ.Trimis de LauraGellner, 11.05.2008. Sursa: DEX '98DOBITÓC s. v. animal.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedobitóc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; f. sg. dobitoácă, pl. dobitoáceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficdobitóc (animal) s. n., pl. dobitoáceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDOBIT//ÓC1 dobitocoáce n. Animal domestic (mai rar sălbatic). /<sl. dobytucuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDOBITÓ//C2 dobitocci m. fig. Persoană lipsită de inteligenţă şi de bun-simţ. /<sl. dobytukuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdobitóc (dobitoáce), s.n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. sl. dobytukŭ "avere, cîştig" (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak "cîştig". cf. dobîndi şi, pentru evoluţia semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s.f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitoceşte, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s.f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).Trimis de blaurb, 18.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.