dizgraţia

dizgraţia: DIZGRAŢIÁ, dizgraţiez, vb. I. tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoinţa, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [pr.: -ţi-a] – Din fr. disgracier (după dizgraţie).

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

dizgraţiá vb. → graţia

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic

A DIZGRAŢI//Á dizgraţiaéz tranz. înv. A scoate din graţii; a lipsi de favorurile acordate. [Sil. -ţi-a] /<fr. disgracier

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DIZGRAŢIÁ vb. I. tr. (Uneori ironic) A înceta de a mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgraţie. [pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. dezgraţia vb. I. / < it. disgraziare, fr. disgracier, după graţie].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN

DIZGRAŢIÁ vb. tr. a nu mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgraţie. (după fr. disgracier)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Игры ⚽ Нужна курсовая?

dizgraţiat — DIZGRAŢIÁ//T dizgraţiattă (dizgraţiatţi, dizgraţiatte) înv. 1) v. A DIZGRAŢIA. 2): dizgraţiat de natură pocit; diform. /v. a disgraţia Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX … Dicționar Român
dizgraţiere — DIZGRAŢIÉRE, dizgraţieri, s.f. Acţiunea de a dizgraţia. [pr.: ţi e ] – v. dizgraţia. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 dizgraţiére s. f. → graţiere Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic DIZGRAŢIÉRE s.f.… … Dicționar Român
dezgraţia — DEZGRAŢIÁ vb. I. v. dizgraţia. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN … Dicționar Român
dizgraţie — DIZGRÁŢIE, dizgraţii, s.f. Pierdere a favorii, a bunăvoinţei, a graţiei unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. cf. fr. d i s g r â c e . Trimis de LauraGellner, 26.02.2007. Sursa: DEX 98 Dizgraţie ≠ graţie … Dicționar Român

Academic Dictionaries and Encyclopedias