- alternanţă
- ALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Insuşirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune sau în familie lexicală; ablaut. – Din fr. alternance.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ALTERNÁNŢĂ s. v. alternare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimealternánţă s. f., g.-d. art. alternánţei; pl. alternánţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficALTERNÁNŢ//Ă alternanţăe f. 1) Caracter alternativ. 2) lingv. Proces care constă din schimbarea regulată a unui sunet din tema unui cuvânt în formele flexionare sau în familia unui cuvânt. alternanţă vocalică. alternanţă consonantică. /<fr. alternanceTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Schimbare care se petrece alternativ, rând pe rând; alternare, perindare. 2. (lingv.) Schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a cuvintelor aparţinând unei familii, cu ajutorul căreia se marchează diferenţa dintre formele gramaticale sau dintre derivate şi cuvântul de bază. [< fr. alternance].Trimis de LauraGellner, 27.10.2006. Sursa: DNALTERNÁNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a alterna. ♢ procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente. 2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii. o alternanţă vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; alternanţă consonantică = alternanţă prin consoane. (< fr. alternance)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.