dezechilibra

dezechilibra
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. refl. şi tranz. A-şi pierde sau a face să-şi piardă echilibrul. ♦ fig. A-şi pierde sau a face să-şi piardă judecata clară. 2. tranz. şi refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibre (între cheltuieli şi venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

A (se) dezechilibra ≠ a (se) echilibra
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

DEZECHILIBRÁ vb. a (se) tulbura, a (se) zdruncina, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a dezechilibra mintea.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

dezechilibrá vb. (sil. -bra; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezechilibréz, 3 sg. şi pl. dezechilibreáză
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A DEZECHILIBR//Á dezechilibraéz tranz. A face să se dezechilibreze. /<fr. déséquilibrer
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE DEZECHILIBR//Á mă dezechilibraéz intranz. 1) (despre obiecte) A pierde echilibrul; a ieşi din echilibru. 2) fig. A-şi pierde echilibrul moral sau mintal; a se dezaxa. 3) (despre buget) A ajunge la dezechilibru între venituri şi cheltuieli. /<fr. déséquilibrer
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DEZECHILIBRÁ vb. I. 1. refl. A-şi pierde echilibrul. 2. refl. (fig.) A-şi pierde raţiunea, judecata. 3. tr. A face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile, a face un buget deficitar. [cf. fr. déséquilibrer].
Trimis de LauraGellner, 13.05.2006. Sursa: DN

DEZECHILIBRÁ vb. I. refl. 1. a-şi pierde echilibrul. 2. (fig.) a-şi pierde raţiunea, judecata. II. tr. a face ca într-un buget cheltuielile să întreacă veniturile. (< fr. déséquilibrer)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • dezaxa — DEZAXÁ, dezaxéz, vb. I. 1. tranz. A deplasa o axă din poziţia ei normală. ♢ refl. Osia s a dezaxat. 2. refl. fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a şi pierde echilibrul moral (şi mintal). – Din fr. désaxer. Trimis de… …   Dicționar Român

  • dezechilibrare — DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s.f. Acţiunea de a (se) dezechilibra şi rezultatul ei. – v. dezechilibra. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Dezechilibrare ≠ echilibrare Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime  dezechilibráre s.… …   Dicționar Român

  • descumpăni — DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. tranz. A face pe cineva să şi piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Des1 + cumpăni. Trimis de IoanSoleriu, 11.07.2004. Sursa: DEX 98  DESCUMPĂNÍ vb. v. dezorienta. Trimis de… …   Dicționar Român

  • cumpănă — CÚMPĂNĂ, cumpene, s.f. 1. Dispozitiv format dintr o bârnă mobilă de lemn aşezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru şi la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format… …   Dicționar Român

  • deconcerta — DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. tranz. (Franţuzism) A face pe cineva să şi piardă cumpătul, siguranţa de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. Trimis de Iris, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni,… …   Dicționar Român

  • detraca — DETRACÁ vb. I. refl. (livr.; întrebuinţat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se ţicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer. Trimis de IoanSoleriu, 16.07.2004. Sursa: DEX 98  DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla,… …   Dicționar Român

  • dezechilibrat — DEZECHILIBRÁT, Ă, dezechilibraţi, te, adj. 1. Care şi a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ fig. (Despre oameni) Care şi a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporţie justă între diversele elemente… …   Dicționar Român

  • echilibra — ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. tranz. şi refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ tranz. A face ca două valori, preţuri, bugete etc. să fie în proporţie justă una faţă de cealaltă. – Din fr. équilibrer. Trimis de toknowro,… …   Dicționar Român

  • tulbura — TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurităţi. ♢ refl. Vinul s a tulburat. ♦ refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. tranz. şi refl …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”