desfăţare — ≠ înfăţare Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime … Dicționar Român
deliciu — DELÍCIU, delicii, s.n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ fig. (fam.) Lucru, fiinţă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. Trimis de LauraGellner, 09.07.2004. Sursa: DEX 98 Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă Trimis de… … Dicționar Român
voluptate — VOLUPTÁTE, voluptăţi, s.f. 1. Plăcere mare a simţurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacţie. – Din fr. volupté, lat. voluptas, atis. Trimis de ana zecheru, 01.04.2004. Sursa: DEX 98 Voluptate ≠ calvar Trimis de siveco … Dicționar Român
delectare — DELECTÁRE, delectări, s.f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracţie. – v. delecta. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DELECTÁRE s. 1. v. încântare. 2. v. desfătare. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime… … Dicționar Român
desfăt — DESFẮT, desfături, s.n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). Trimis de IoanSoleriu, 12.07.2004. Sursa: DEX 98 DESFĂT s. v. desfătare, petrecere, veselie. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime desfăt s. n. Trimis de… … Dicționar Român
desfăta — DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. refl. A şi petrece timpul într o stare de mulţumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simţi o mare plăcere, a se delecta. ♦ tranz. A încânta, a fermeca. [prez. ind. şi: desfătez] – et. nec. Trimis de… … Dicționar Român
dulceaţă — DULCEÁŢĂ, dulceţuri, s.f. 1. Însuşirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3 … Dicționar Român
farmec — FÁRMEC, farmece, s.n. 1. (În basme şi în superstiţii) Acţiunea de a vrăji şi rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuinţate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ♢ loc. adv.… … Dicționar Român
plăcere — PLĂCÉRE, plăceri, s.f. 1. Acţiunea de a plăcea şi rezultatul ei; stare afectivă, fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendinţe, a unor cerinţe vitale; sentiment sau senzaţie de mulţumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface… … Dicționar Român
regalare — REGALÁRE, regalări, s.f. (Franţuzism) 1. Acţiunea de a (se) regala. 2. fig. Desfătare, încântare. – v. regala. Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 regaláre s. f., g. d. art. regalării; pl. regalări Trimis de siveco … Dicționar Român
