- alinta
- ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. vb. I. 1. tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. tranz. şi refl. A (se) răsfăţa, a (se) răzgâia. – lat. *allentare (< lentus "moale, flexibil").Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ALINTÁ vb. 1. v. mângâia. 2. a (se) cocoli, a (se) răsfăţa, a (se) răzgâia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai alinta atâta!)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimealintá vb., ind. prez. 1 sg. alínt, 3 sg. şi pl. alíntăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi uşor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ALINTÁ mă alínt intranz. (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simţind o dragoste exagerată din partea celor din jur). /<lat. allentareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXalintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăţa. lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis "uşor, blînd" (Candrea-Dens., 990); după alţii, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluţia semantică de la domeniul material la cel moral , ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Puşcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simţit ca un frecventativ de la *allēnāre , chiar dacă la origine nu aparţineau aceleiaşi familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s.f. (alintare).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.