- depăna
- DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. tranz. 1. A înfăşura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ♢ expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ fig. A desfăşura, a înşira amintiri, gânduri etc. ♢ refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. fig. A parcurge (un drum, o distanţă). ♢ expr. (intranz.) A depăna din picioare = a umbla mişcând repede picioarele. [prez. ind. şi: dépăn] – lat. *depanare.Trimis de LauraGellner, 10.07.2004. Sursa: DEX '98A depăna ≠ a desfăşuraTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeDEPĂNÁ vb. (text.) a înfăşura. (A depăna fire textile pe un mosor.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimedepăná vb., ind. prez. 1 sg. deápăn/dépăn, 2 sg. dépeni, 3 sg. deápănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. dépeneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA DEPĂNÁ dépăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfăşura, înfăşurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz. : depăna din picioare a merge mişcând repede picioarele. /<lat. depanareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE DEPĂNÁ pers. 3 se deápănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdepăná (deápăn, depănát), vb. – 1. A înfăşura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfăşura, a înşira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Puşcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greşit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s.f. (vîrtelniţă); depănător, s.m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s.f. (acţiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.