Dicționar Român. 2013.
cărâie — cărîie ( îi), s.f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare şi murdărie, jeg. lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de cadavru . Pe lîngă un sens secundar natural, de puturos (cf. port. carronho,… … Dicționar Român
cârâi — CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte şi guturale. 2. intranz. fig. (peior.) A vorbi cu un ton ascuţit şi strident, care trădează ostilitate. 3. tranz. fig. (fam.) A… … Dicționar Român
cârâitor — CÂRÂITÓR, OÁRE, cârâitori, oare, adj., s.f. 1. adj. Care cârâie. 2. s.f. Scârţâitoare cu care se alungă păsările. [pr.: râ i ] – cârâi + suf. tor. Trimis de valeriu, 14.07.2006. Sursa: DEX 98 cârâitór adj … Dicționar Român
