- cântec
- CẤNTEC, cântece, s.n. 1. Şir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ♢ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziţie literară în versuri, adesea însoţită de melodie. ♢ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conţinut patriotic, revoluţionar, care are un caracter mobilizator şi exprimă năzuinţe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiţi copiii mici. ♢ expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Aşa-i cântecul = asta e situaţia. A fi cu cântec sau a-şi avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [var.: (reg.) cấntic s.n.] – lat. canticum.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CÂNTEC s. 1. (muz.) compoziţie, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song. (Un cântec foarte izbutit.) 2. lied. 3. (muz.) arie, melodie. (cântec popular.) 4. v. cânt. 5. (lit.) cântec bătrânesc v. baladă populară.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecântec s. n., pl. cânteceTrimis de siveco, 30.05.2007. Sursa: Dicţionar ortograficCÂNTE//C cântecce n. 1) Şir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări şi de unele insecte; ciripit. ♢ cânteccul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoţită de melodie. cântec popular. cântec de leagăn. cântec de dor. cântec de lume. ♢ Aşa-i cânteccul asta e situaţia. /<lat. canticumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcîntec (cấntece), s.n. – 1. Cînt, cîntare. – 2. Cînt, poezie lirică. – var. cîntic. – Mr. cîntic, megl. cǫntic. lat. cantĭcum (Puşcariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kengë (Meyer 187). cf. cînta. – Der. cînticel, s.n. (dim., al lui cîntec).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.