- imn
- IMN, imnuri, s.n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ spec. Cântec religios de preamărire a divinităţii. ♦ spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al unităţii naţionale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IMN s. 1. v. odă. 2. (bis.) tropar.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeimn s. n., pl. ímnuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficIMN imnuri n. 1) Cântec religios de preamărire a divinităţii. 2) Poezie lirică având un caracter solemn şi o anumită dedicaţie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compoziţie muzicală solemnă, făcând parte din simbolica oficială a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXIMN s.n. Cântec de laudă festiv sau ocazional. ♦ Poezie lirică în care este preamărit un erou, un eveniment etc. ♦ Cântec solemn care reprezintă simbolul unităţii de stat sau de clasă. [pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].Trimis de LauraGellner, 25.07.2006. Sursa: DNIMN s. n. 1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriţi zeii sau eroii legendari. ♢ specie a liricii cetăţeneşti în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ♢ cântec solemn care reprezintă simbolul unităţii de stat sau de clasă. 2. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinităţii. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNimn (ímnuri), s.n. – Poezie sau cîntec solemn de preamărire. fr. hymne. – Der. imnător, adj. (care proslăveşte), invenţie personală a lui Alecsandri; imnar, s.n. (culegere de imnuri).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.