- culme
- CÚLME, culmi, s.f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiş. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (pop.) Prăjină lungă în casele ţărăneşti, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – lat. culmen.Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX '98CÚLME s. 1. v. vârf. 2. (geogr.) v. creastă. 3. v. coamă. 4. (reg.) rudar, rudă. (De culme se atârnă unele obiecte, în casele ţărăneşti.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCÚLME s. v. apogeu.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÚLM//E culmei f. 1) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; coamă; creastă; spinare; creştet; vârf; pisc. 2) Punctul cel mai înalt faţă de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cerească. 3) fig. Punct culminant în evoluţia unui fenomen, a unei situaţii sau a unei acţiuni; apogeu. În culmeea fericirii. ♢ (Asta-i) culmeea! culmeea culmilor! asta întrece orice măsură; e nemaipomenit. 4) Băţ lung sprijinit de grinzi într-o casă ţărănească, pe care se atârnă haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmenTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcúlme (cúlmi), s.f. – 1. Vîrf, creastă. – 2. Coamă, linie de intersecţie a două versante de acoperiş. – 3. Prăjină orizontală în casele ţărăneşti, de care se atîrnă haine. – 4. Culme, apogeu. – 5. Desăvîrşire, perfecţiune. – 6. Cruce de ramă, la stupi. – 7. Pînză ţesută în casă pentru împodobirea interiorului. – Mr. culme, megl. culmi. lat. culmen (Diez, I, 133; Puşcariu 437; Candrea-Dens., 431; REW 2376; DAR); probabil prin intermediul unei forme *culmis; cf. alb. kuljm (Meyer 213; Philippide, II, 639), it. (sp.) colmo, fr. comble, sp. cumbre, port. (gal.) cume. – Der. culmiş, s.n. (culme); culminăriţă, s.f. (pînză de casă pentru mobile), care pare să reprezinte un *culminaria (Candrea-Dens., 432; DAR). – Der. neol. culmina, vb., din fr.; culminant, adj.; culminaţie, s.f.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.