- copcă
- CÓPCĂ1, copci, s.f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig şi un inel), folosit pentru prinderea a două părţi ale unei confecţii. 2. Agrafă pentru învelitori în construcţie. 3. Proeminenţă în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [var.: (reg.) cópcie s.f.] – Din bg. kopce.Trimis de IoanSoleriu, 23.05.2004. Sursa: DEX '98COPCĂ2, copci, s.f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheaţa unui râu, a unei bălţi etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ♢ expr. (fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păţi. 2. Gaură făcută într-o şiră de paie, în care se ţine uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.Trimis de IoanSoleriu, 23.05.2004. Sursa: DEX '98CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (copcă la o haină.) 2. (med.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu copcăi.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCÓPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produşcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) ştioalnă. (copcă făcută în gheaţă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcópcă (săritură) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÓP//CĂ1 copcăci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig şi un inel) care serveşte pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopţaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCÓP//CĂ2 copcăci f. 1) Gaură pe suprafaţa îngheţată a unei ape, făcută pentru a prinde peşte sau pentru a lua apă. ♢ A se duce pe copcă a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păţi. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuş. [G.-D. copcii] /<bulg. kopkaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCÓP//CĂ3 copcăci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopkaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcópcă (-ci), s.f. – 1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheaţă care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – var. coftă, s.f. (gaură, scobitură). bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati "a goli," cf. copaie. Al doilea sens este mai puţin clar, totuşi cf. rut. kopnuty "a da cu copita", poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroşi), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucişat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă).Trimis de blaurb, 28.05.2007. Sursa: DERcópcă (-ci), s.f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărţile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. tc. kopça (Şeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s.m. (fabricant de nasturi şi copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s.n. (altoire).Trimis de blaurb, 28.05.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
