- congruenţă
- CONGRUÉNŢĂ, congruenţe, s.f. 1. Acord, concordanţă, coincidenţă. ♦ (mat.) Relaţie care există între două numere întregi când diferenţa lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însuşirea de a fi congruent. [pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.Trimis de Joseph, 23.05.2004. Sursa: DEX '98Congruenţă ≠ incongruienţă, necongruienţăTrimis de siveco, 23.10.2008. Sursa: AntonimeCONGRUÉNŢĂ s. v. coincidenţă, concordan-ţă, echivalenţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecongruénţă s. f. (sil. -gru-en-), g.-d. art. congruénţei; pl. congruénţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCONGRUÉNŢ//Ă congruenţăe f. Caracter congruent; coincidenţă; concordanţă. congruenţăa figurilor. [Sil. -gru-en-] /<fr. congruence, lat. congruentiaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCONGRUÉNŢĂ s.f. Acord, concordanţă; coincidenţă. ♦ Relaţie care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DNCONGRUÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi congruent; potrivire deplină. o (mat.) relaţie de congruenţă = relaţie dintre două numere întregi congruente. ♢ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect şi predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părţi se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.