complement — COMPLEMÉNT, complemente, s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanţă de natură proteică prezentă în serul normal şi care… … Dicționar Român
completare — COMPLETÁRE, completări, s.f. Acţiunea de a completa şi rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [var.: complectáre s.f.] – v. completa. Trimis de RACAI, 02.11.2006.… … Dicționar Român
umbla — UMBLÁ, úmblu, vb. I. intranz. I. 1. A se deplasa dintr un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ♢ expr. A i umbla cuiva ceva prin gură = a nu şi putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (pop.) A i… … Dicționar Român
da — DA1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmaţie, un consimţământ. ♢ loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Trimis de ionel … Dicționar Român
determinare — DETERMINÁRE, determinări, s.f. Faptul de a determina. ♦ (concr.) Cuvânt sau propoziţie care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziţii cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – v. determina. Trimis de IoanSoleriu,… … Dicționar Român
trece — TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. intranz. A merge fără a se opri, printr un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a şi urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu,… … Dicționar Român
întregire — ÎNTREGÍRE, întregiri, s.f. Acţiunea de a (se) întregi şi rezultatul ei. – v. întregi. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ÎNTREGÍRE s. 1. v. completare. 2. (concr.) comple ment, completare, complinire. (A adăugat o întregire.) 3. v.… … Dicționar Român
