- ciubucar
- CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s.n., (2) ciubucari, s.m. 1. s.n. (pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. s.m. fig. (fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.Trimis de hai, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CIUBUCÁR s. v. ciubuc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCIUBUCÁR s. v. şperţar.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucáriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCIUBUCÁR1 ciubucare n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecţionarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereţi. /cubuc + suf. ciubucararTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCIUBUCÁR2 ciubucari m. pop. Persoană care caută ciubucuri; şperţar. /cubuc + suf. ciubucararTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.