şofran

ŞOFRÁN, şofrani, s.m. 1. Plantă erbacee cu frunzele lungi şi înguste şi cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanţă aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie şi în industrie (Crocus sativus). ♦ p. ext. Substanţă colorantă extrasă din această plantă. 2. (bot.) Şofrănel (1). – Din rus. şafran, pol. szafran.

Trimis de LauraGellner, 13.08.2004. Sursa: DEX '98



ŞOFRÁN s. (bot.) 1. (Crocus variegatus) şofrănel, brânduşă albă. 2. (Crocus moesiacus) brânduşă galbenă. 3. (Crocus banaticus) şofrănel.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ŞOFRÁN s. v. brânduşă, codălbiţă, sfrâncioc, şofrănaş.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



şofrán s. m. (sil. -fran), pl. şofráni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŞOFRÁN şofrani m. 1) Plantă erbacee cu frunze lungi şi înguste, cultivată pentru substanţa care se extrage din florile ei violete. 2) Substanţă colorantă obţinută din florile acestei plante şi folosită în diferite scopuri (alimentare, industriale şi medicinale). 3) şi adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roşcate, care are miez suculent şi gust dulce-acriu. /<sl. šafranu

Trimis de siveco, 05.03.2005. Sursa: NODEX



şofrán (-ni), s.m. – 1. Plantă din care se extrage o substanţă galbenă (Crocus sativus). – 2. (s.n.) Substanţă extrasă din această plantă. – Mr. şăfrane, megl. şăfran. Per. za ’fran, arab. za ’farān, prin intermediul sl. šafranŭ (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 383; Conev 46), cf. sb., bg., cr., slov., rus. šafran, ceh. šafrán, pol. szafran, ngr. σαφράνι, tc. safran. – Der. şofrănaş, s.m. (plantă, Carthamus tinctorius); şofrănel, s.m. (plantă, Crocus banaticus); şofrăniu, adj. (galben); şofrăni, vb. (a vopsi cu şofran).

Trimis de blaurb, 01.01.2009. Sursa: DER