vârf

VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascuţită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau aşteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizaţii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafaţa unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuţită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ spec. Extremitate a unei părţi a trupului omului sau animalelor. ♢ loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mişcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ♢ expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. fig. Moment de intensitate maximă a unei activităţi. ♢ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unităţi de servire a populaţiei) ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaţilor unei reţele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

Trimis de bogdanrsb, 13.05.2003. Sursa: DEX '98



Vârf ≠ bază

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



VÂRF s. 1. (geogr.) creastă, creştet, culme, pisc, (rar) obârşie, (înv. şi reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţiclău, (înv.) suiş. (Alpiniştii au ajuns pe vârful muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (vârf al unui obiect ascuţit.) 3. cap, capăt, extremitate. (vârful bastonului.) 4. buric. (Şi-a fript vârful degetelor.) 5. (cor.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



vârf s. n., pl. vârfuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



VÂRF vârfuri n. 1) Partea de deasupra (ascuţită) a obiectelor înalte; creastă. vârful acoperişului. vârful copacului. ♢ Cu vârf încărcat până sus; foarte plin. Cu vârf şi îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. Asta pune (sau face) vârf (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creştet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuţit) al unui obiect sau organ. vârful cuţitului. vârful degetului. ♢ Din vârful buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreţ; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfăşurarea unei activităţi. vârful adunării. ♢ Ore de vârf ore cu o mare aglomeraţie sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăţi, clase, organizaţii. /<sl. vruhu

Trimis de siveco, 29.03.2009. Sursa: NODEX