sấmbătă

sîmbătă (-béte), s.f. – 1. A şasea zi a săptămînii. – 2. Femeie care personifică această zi în mitologia populară. – 3. (înv.) Săptămînă. – var. înv. sîmbotă. lat. sambatum, în loc de sabbatum (Lambrior 104; REW 7479), cf. engad. samda, fr. samedi, germ. Samstag. Der. din sl. sąbota (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 325; Byhan 331; Candrea) nu este probabilă (cf. Skok, BL, XIII, 51) decît prin var. înv., cf. sîmbotin, deoarece acelaşi cuvînt sl. este de origine neclară şi trebuie trimis la germ. sau mai probabil la lat. (Vasmer, gr., 195), sau poate inclus rom., căci nu există în sl. nici un alt nume de zi influenţat de lat. Despre sambatum › *sambata (dies) cf. engad. samda, cf. J. Jud, Zur Geschichte der bündnerroman. Kirchensprache, Chur 1919, 26; Leo Fuchs, Die Juden Aegyptens, Viena 1924, 140-1; D. S. Blondheim, Mélanges a. Thomas, Paris 1927, 35, unde se citează şi gr. σαμβατος, σαμβαθος, care ar putea şi el explica cuvîntul rom. Der. sîmbătaş, s.m. (înv., evreu); sîmbotin (var. sîmbolea, sîmbotei), s.m. (bou născut într-o sîmbătă), din sl. sąbotinĭ; sîmbecioară, s.f. (Banat, colac de pomană în Săptămîna Mare). Sîmbăta este o zi nefastă pentru imaginaţia populară; şi femeia care o personifică este o zînă rea (niciodată nu i se zice sfîntă, ca zilei de Miercuri, Vineri, Duminică). De aici a purta sîmbetele (a uri), a-i lipsi o sîmbătă (a-i lipsi ceva, a nu fi în toate minţile).

Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DER