sấnge

sînge s.m. – 1. Substanţă lichidă roşie din vene şi artere. – 2. Obîrşie. – Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr. sîndze, megl. sǫndz, istr. sănje. lat. sanguis, *sanguem, în loc de sanguinem (Puşcariu 193; REW 7574), cf. it., port. sangue, prov., cat. sanc, fr. sang, sp. sangre. – Der. sîngera (var. însîngera), vb. (a pierde sînge; a umple de sînge; a se chinui, a suferi), mr. sîndzinedz, sîndzirare, megl. sǫndriz(ari), din lat. sanguināre (Puşcariu 1593; REW 7571); sînger (var. sîngerel, Mold. sînginel), s.m. (arbust cu ramuri roşii, Cornus sanguinea), postverbal de la sîngera (după Candrea, din lat. sanguineus); sîngerariţă, s.f. (plantă nedeterminată, care se presupune că vindecă rănile); sîngerat, s.n. (boală la animale); sîngeratic, adj. (sîngeros); sîngerătură, s.f. (boală la animale); sîngerete, s.m. (cîrnat cu sînge); singeriu, adj. (de culoarea sîngelui); sîngerie, s.f. (plantă, Sanguisorba officinalis); sîngeros (var. Mold. sîngios), adj. (crud, fioros; cu mult sînge; de culoarea sîngelui); sîngeroasă, s.f. (plantă, Hieracium aurantiacum); sîngerică (var. sîngeric, din greşeală sincerică), s.f. (sorbestres, Sanguisorba officinalis); sîngeroşie, s.f. (sete de sînge); sîngerînd, adj. (formaţie literară artificială după fr. sanglant); consîngen, s.m. (consangvin); sanguin, adj., din fr. sanguin; sanguină, s.f., din fr. sanguine.

Trimis de blaurb, 18.12.2008. Sursa: DER