- sătul
- SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care şi-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ♢ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. fig. Satisfăcut de ceva, mulţumit. 3. fig. Care a ajuns la saturaţie, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – lat. satulius.Trimis de IoanSoleriu, 03.03.2009. Sursa: DEX '98Sătul ≠ flămândTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSĂTÚL adj. 1. mâncat, săturat, (pop.) ospătat, (înv. şi reg.) saţiat, (reg.) omiat. (Un om sătul.) 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSĂTÚL adj. v. mulţumit, satisfăcut, saturat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSĂTÚL s. v. abundenţă, belşug, bogăţie, îmbelşugare, îndestulare, prisos.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesătúl adj. m., pl. sătúi; f. sg. sătúlă, pl. sătúleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSĂTÚL sătulă (sătuli, sătule) 1) şi substantival Care nu are senzaţia de foame; căruia nu-i este foame. 2) fig. Care are dezgust, repulsie faţă de ceva sau de cineva; dezgustat; lehămetit. ♢ A fi sătul până în gât a fi dezgustat complet. /<lat. satullusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsătúl (sătúlă), adj. – 1. Săturat, ghiftuit, plin. – 2. Obosit, istovit. – Mr., megl. sătul, istr. satú. lat. satŭllus (Puşcariu 1531; REW 7620) cf. vegl. satoil, it. satollo, prov. sadol, fr. saoul, cat. sadoll. – Der. destul, adv. (suficient), în loc de de sătul; îndestula (var. destula, destuli), vb. (a satisface, a mulţumi, a sătura; a aproviziona, a asigura); îndestulător, asj. (suficient); neîndestulător, adj. (insuficient). – cf. sătura. Din rom. provine bg. destur (Capidan, Raporturile, 228), cuvînt destul de rar.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.