saţ

SAŢ s.n. (pop.) Senzaţia celui sătul; saturare, îndestulare. ♢ loc. adj. şi adv. Fără saţ = lacom, nesăţios; fig. nepotolit, neistovit. ♢ expr. A ţine (sau a-i ţine, a-i fi cuiva) (de) saţ = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-şi ţine saţul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saţ = a fi lacom, nesăţios. ♦ fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belşug, abundenţă; îmbuibare. [var.: sáţiu s.n.] – lat. satium.

Trimis de LauraGellner, 17.07.2004. Sursa: DEX '98



SAŢ s. v. aversiune, dezgust, ghiftuire, greaţă, îmbuibare, îndopare, îngreţoşare, lăcomie, nesaţ, oroare, repulsie, saturare, scârbă, silă.

Trimis de siveco, 03.10.2007. Sursa: Sinonime



saţ s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SAŢ n. Senzaţie de a fi sătul. ♢ Fără saţ a) nesăţios; lacom; b) neistovit; nepotolit. A nu avea saţ a nu se mai sătura; a fi nesăţios. A ţine (sau a-i fi) de saţ a sătura pentru mai mult timp. /<lat. saties

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



saţ s.n. – Abundenţă, saţietate, sufucienţă. – var. saţiu. lat. sătĭs, cf. v. fr. sez "abundenţă" var., din lat. *sătius, cuvînt neatestat, dar pe care Meillet, DEL, îl consideră necesar pentru a-l explica pe sătiĕtas. – Der. nesaţ(iu), s.n. (insaţietate); săţios, adj. (care satură); nesăţios, adj. (insaţiabil); săţia, vb. (a se ghiftui, a se sătura); saţietate, s.f., din fr. satiété.

Trimis de blaurb, 11.11.2008. Sursa: DER