sat

SAT, sate, s.n. 1. Aşezare rurală a cărei populaţie se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ♢ expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face ce doreşte. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, ţăranii. ♢ expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fără motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Ţărănimea, cu specificul ei de viaţă economică şi culturală. – Din lat. fossatum.

Trimis de RACAI, 28.02.2009. Sursa: DEX '98



SAT s. (înv. şi reg.) sălaş, (înv.) sălăşluire. (sate şi oraşe.)

Trimis de siveco, 08.10.2008. Sursa: Sinonime



SAT s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, câmp, cort, domiciliu, locuinţă, ogor, sălaş, ţarină.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sat s. n., pl. sáte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SAT sate n. 1) Localitate rurală ai cărei locuitori se ocupă, îndeosebi, cu agricultura. ♢ De la sat(e) din mediul rural; de la ţară. sat fără câini loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea aşezări. ♢ A fi poşta satului a umbla cu bârfeli. S-a supărat (ca) văcarul pe sat se spune despre cineva care se supără fără motiv şi spre propria lui pagubă. /<lat. fossatum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sat (sáte), s.n. – 1. (înv.) Cîmp, ogor. – 2. (înv.) Proprietate, fermă, gospodărie. – 3. Aşezare rurală. – 4. (arg.) Puşcărie. – var. înv. fsat. Mr. fsat. Origine îndoielnică. Prezenţa var., a mr. şi a alb. fsat pare să indice lat. fossum "şanţ", direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Mélanges, 354), sau prin intermediul alb. (Cihac, II, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, III, 1698; REW 3461). Der. din alb. este dificilă fonetic şi istoric; cea din lat. nu pare mai uşoară, căci fonetismul prezintă o serie de dificultăţi şi termenul, pur militar (› ngr. φουσσάτον "campament, armată" › mr. fusate "şanţ"), s-ar fi păstrat cu greu într-o regiune caracterizată prin absenţa totală a fortificaţilor medievale. Mai degrabă trebuie să se pornească de la lat. sătum, de la sĕro "a planta, a semăna", a cărui explicaţie se potriveşte cu primul sens al lui sat, constant în sec. XVI, şi cu cel de al doilea. Istoric, pare evident că trebuie să se pornească de la ideea de "seniorie" sau "moşie", pe care s-a fixat mai tîrziu un anumit număr de supuşi ai seniorului, care formează unitatea juridică numită sat. Asta era la început o simplă plantaţie, ca în vechile colonii; cf. şi sl. sadŭ "plantă" › selo "sat". Această explicaţie dată deja de Cipariu, gram., 205, ar fi suficientă, dacă n-ar exista dovada formei înv. fsat, dificil de explicat. S-ar putea presupune o confuzie încă din lat. între sătum şi fossatum; dar şi aşa se menţin dificultăţile fonetice. Der. din lat. fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabilă, şi mai mult chiar cea din lat. *massatum (Meyer 111). Der. sătesc, adj. (comunal, de sat); sătean, s.m. (ţăran); săteancă, s.f. (ţărancă); consătean, s.m. (locuitor din acelaşi sat).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER