- sâmbure
- SÂMBURE, sâmburi, s.m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelişul lemnos, care conţine sămânţa; p. restr. partea moale a seminţei, care conţine substanţa germinativă. ♦ (impr.) Sămânţă. 2. fig. Parte centrală, fundamentală, esenţială a unui lucru, a unei acţiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (concr.) Grup restrâns de oameni care acţionează în mod organizat şi care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ fig. Esenţă, idee esenţială. 3. fig. Părticică, fărâmă. [var.: (rar) sâmbur s.m.] – cf. alb. s u m b u l l , t h u m b u l l .Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SÂMBURE s. (bot.) sămânţă. (sâmbure de dovleac.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSÂMBURE s. v. embrion, esenţă, fond, izvor, început, materie, miez, nucleu, obârşie, origine, provenienţă, sursă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesâmbure s. m., art. sâmburele; pl. sâmburiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSÂMBUR//E sâmburei m. 1) Sămânţa din interiorul unor fructe (cu sau fără învelişul dur care o protejează). sâmbure de caisă. 2) fig. Parte esenţială a unui lucru; miez; nucleu. 3) fig. Parte minimală din ceva; pic; fărâmă. Un sâmbure de adevăr. /cuv. autoht.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.