miez

MIEZ, miezuri, s.n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc., inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spaţiu etc. interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ expr. A hrăni (sau a creşte pe cineva) cu miez de nucă = a ţine pe cineva în huzur; a răsfăţa. ♦ (tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, aşezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obţin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oţel sau formată din lame de oţel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. fig., Partea esenţială, fondul unei probleme; semnificaţie, tâlc. ♢ loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanţial. 3. (În sintagmele) Miezul nopţii sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopţii. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.

Trimis de RACAI, 03.11.2008. Sursa: DEX '98



MIEZ s. 1. v. centru. 2. (reg.) sâmbure. (miez de nucă.) 3. centru, mijloc, (fig.) buric, inimă. (În miezul pământului.) 4. v. toi. 5. (bis.) miezul păresimilor = (reg.) tândala (art.).

Trimis de siveco, 30.10.2007. Sursa: Sinonime



MIEZ s. v. conţinut, esenţă, fond, materie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



miez s. n./ s. m., (tehn.) pl. n. miézuri/(părţi comestibile la nuci) m. miezi

Trimis de siveco, 17.09.2006. Sursa: Dicţionar ortografic



MIEZ miezuri n. 1) Partea inferioară, de obicei moale, a unui fruct, a unui sâmbure, a pâinii. miez de nucă. 2) Partea din mijloc a unui lucru. miezul osului. 3) pop. Partea comestibilă, curăţată de coajă, a seminţelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment când o acţiune sau un fenomen în desfăşurare atinge cea mai mare intensitate; toi. ♢ miezul nopţii mijlocul, toiul nopţii. miezul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esenţială a unei probleme; esenţă; fond. ♢ Cu miez cu conţinut, cu tâlc. /<lat. medius

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



miéz (miézuri), s.n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inimă, buric, gălbenuş. – 3. Pulpă, măduvă. – 4. Esenţă; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. lat. mĕdius (Diez, I, 276; Puşcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miază, adj. (medie), din lat. mĕdia, păstrat numai în comp.; miază Păresi (înv., apoi Miezi-Păresimi), s.f. (jumătatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazănoapte, s.f. (înv., miezul nopţii; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la primul sens de miezul nopţii; miazăzi, s.f. (înv., amiază; sud), substituită la primul sens de amiază, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, cărnos); miezură, s.f. (lînă de proastă calitate, resturi de la darac; Bucov., tărîţe), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuină, s.f. (Trans., hotar, hat, răzor), cu suf. -ină ca în viezuină, păscuină (relaţie cu mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă); primez (var. primiez), s.n. (despărţitură; scîndură sau băţ care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat şi Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despărţitor; a împărţi în două).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER