- sunet
- SÚNET, sunete, s.n. 1. Vibraţie a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ♢ Sunet asociat = semnal de frecvenţă audio care însoţeşte imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul iniţial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvenţă variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibraţie muzicală. ♦ Anunţare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulaţie. – lat. sonitus.Trimis de claudia, 23.10.2008. Sursa: DEX '98SÚNET s. 1. (livr.) son, (înv. şi reg.) sun, (reg.) şteamăt. (sunete plăcute.) 2. (muz.) notă. (Scoate sunet acute.) 3. (înv.) răsunare. (Se aude sunetul clopotelor.) 4. (fon.) (rar) son, (înv.) fonem. (Corespondenţa dintre litere şi sunet.) 5. v. foşnet.Trimis de siveco, 15.08.2008. Sursa: SinonimeSÚNET s. v. bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, ecou, răsunet, trăsnet, trăsnitură, vorbă, vuiet, zgomot, zvon.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesúnet s. n., pl. súneteTrimis de siveco, 15.05.2007. Sursa: Dicţionar ortograficSÚNET sunete n. 1) fiz. Fenomen provocat de mişcarea vibratorie a unui mediu şi perceput cu auzul; son. Intensitatea sunetului. ♢ A nu scoate nici un sunet a nu spune absolut nimic; a nu rosti o vorbă. 2) Anunţ realizat cu ajutorul unui instrument de percuţie; semnal sonor. sunet de alarmă. 3) lingv. Element al vorbirii orale omeneşti. sunetele limbii. /<lat. sonitusTrimis de siveco, 06.08.2006. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.