- stăruinţă
- STĂRUÍNŢĂ, stăruinţe, s.f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată şi insistentă; insistenţă, stăruire, stăruială. ♢ loc. adv. Cu stăruinţă = în mod insistent. 2. Perseverenţă, tenacitate, (într-o acţiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silinţă, străduinţă într-o acţiune. – Stărui + suf. -inţă.Trimis de Valery, 09.01.2008. Sursa: DEX '98STĂRUÍNŢĂ s. 1. insistenţă, perseverenţă, persistenţă, statornicie, tenacitate, (rar) perseveraţie, (înv.) stăruială, stăruire. (O stăruinţă demnă de laudă.) 2. perseverenţă, răbdare, tenacitate. (Dovedeşte multă stăruinţă în acţiunile sale.) 3. v. perseverenţă. 4. v. tenacitate.Trimis de siveco, 16.04.2009. Sursa: Sinonimestăruínţă s. f., g.-d. art. stăruínţei; pl. stăruínţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTĂRUÍNŢ//Ă stăruinţăe f. 1) Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silinţă; sârguinţă; străduinţă. ♢ Cu stăruinţă a) în mod stăruitor; b) în mod insistent. 2) Neclintire în susţinerea unei păreri sau în realizarea unui lucru; perseverenţă; tenacitate; insistenţă; asiduitate. /a stărui + suf. stăruinţăinţăTrimis de siveco, 09.12.2008. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.