- statornic
- STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni şi manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ p. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre aşezări omeneşti, despre populaţii etc.) Care nu-şi schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).Trimis de thiess, 10.10.2008. Sursa: DEX '98Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecătorTrimis de siveco, 07.10.2008. Sursa: AntonimeSTATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii statornic.) 3. stabil, (pop.) vătraş. (Ţigani statornic.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susţinut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonimestatórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórniceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTATÓRNI//C statorniccă (statornicci, statornicce) 1) (despre persoane) Care nu-şi schimbă uşor convingerile; constant. ♢ A fi statornic la vorbă a se ţine de cuvânt. 2) (despre locuitori, populaţie etc.) Care locuieşte permanent în acelaşi loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din statTrimis de siveco, 30.04.2007. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.