- singur
- SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – lat. singulus.Trimis de IoanSoleriu, 07.08.2008. Sursa: DEX '98SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoţit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (singur la părinţi; a mai rămas un singur exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu singur am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas singur pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleţ.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesíngur adj. m., pl. sínguri; f. sg. síngură, pl. síngureTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsíngur-singurél loc. adj. m., pl. sínguri-singuréi; f. sg. síngură-singurícă, pl. síngure-singuréleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSÍNGUR1 adv. De la sine. Poarta se deschide singură. /<lat. singulusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSÍNGUR2 singură (singuri, singure) 1) (despre persoane) Care nu este însoţit de nimeni; alături de care nu este altă persoană. 2) Care este unic; într-un singur exemplar. 3) (determinând un subiect exprimat prin pronume) Care nu presupune pe nimeni altcineva. Noi singuri. /<lat. singulusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsíngur (-ră), adj. – 1. Solitar, neînsoţit. – 2. Unic. – 3. Acelaşi. – 4. (adv.) Numai, doar. var. înv. singur. Mr., megl. singur. lat. sĭngŭlus (Puşcariu 1596; REW 7945), cf. vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, v. fr. sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo. – Der. singurătate, s.f. (izolare); singuratic (var. singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat); (în)singura, vb. (a se izola); singurit, adj. (rar, solitar). Poate din rom. provine ngr. σέγγρα "celibatară" (Meyer, Neugr. St., II, 78).Trimis de blaurb, 19.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.