scuipa

SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mişcare specifică a buzelor şi a limbii. ♦ tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreţ; fig. a-şi manifesta dispreţul faţă de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ♢ expr. (fam.) A-şi scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tuşesc şi expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. intranz. şi tranz. fig. A arunca ceva cu forţă. – lat. *scupire.

Trimis de LauraGellner, 19.07.2004. Sursa: DEX '98



SCUIPÁ vb. 1. a expectora. 2. (reg.) a hraconi, (Mold. şi Bucov.) a stupi.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



scuipá vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 sg. şi pl. scúipă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A SCUIPÁ scuip 1. tranz. 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii şi a buzelor); a stupi. ♢ scuipa sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-şi scuipa sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) fig. (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii şi al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<lat. scupire

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE SCUIPÁ mă scuip intranz. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. scupire

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



scuipá (-p, át), vb. – 1. A elimina salivă. – var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat şchi(o)pi, ştipi, ştipa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică şi rezultatul rom. Totuşi interpretările variază mult. S-a propus o evoluţie *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, rom., IX, 130; Puşcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ţine cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s.n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s.f. (vas în care se scuipă; arg., gură).

Trimis de blaurb, 28.11.2008. Sursa: DER