- saramură
- SARAMÚRĂ, saramuri, s.f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare şi care se foloseşte în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conţine sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oţet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [var.: (pop.) salamúră s.f.] – Din ngr. salamúra.Trimis de RACAI, 28.04.2007. Sursa: DEX '98SARAMÚRĂ s. (pop.) sărătură, (înv. şi reg.) slatină, (reg.) mură, (Transilv. şi Ban.) murătoare. (saramură pentru gogonele.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimesaramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porţii) pl. saramúriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSARAMÚR//Ă saramurăi f. 1) Soluţie (concentrată) de sare, întrebuinţată, mai ales, la conservarea alimentelor. *A-şi pune pielea în (sau la)saramură a face tot posibilul. 2) Apă naturală care conţine sare. 3) Zeamă sărată (cu adaos de usturoi, oţet) dată ca garnitură la unele mâncăruri. /<ngr. saeamúrăTrimis de siveco, 16.12.2006. Sursa: NODEXsaramúră (saramúri), s.f. – Apă sărată. – var. salamură, Banat sărămură. lat. salimuria, prin ven. salimora › ngr. σαλαμούρα (Candrea), bg., sb., cr., slov. salamura (Cihac, II, 234; Densusianu, rom., XXXIII, 285; Tiktin; REW 7545). Der. directă din lat. pare probabilă pentru ultima var. şi nu este imposibilă pentru celelalte forme, deşi prezinţa lui a aton prezintă o dificultate (poate s-ar fi păstrat prin apropierea forţată de sare, fiindcă Anton Pann scrie sare-mură; cf. totuşi sărătură). Oricum, supoziţia general acceptată că salamură, cu l, este forma primitivă, este destul de îndoielnică.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.