răpciugă

răpciugă
RĂPCIÚGĂ s.f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulceraţii pe mucoasa nazală, respiraţie grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – et. nec.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

RĂPCIÚGĂ s. v. morvă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

răpciúgă s. f.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

RĂPCIÚGĂ f. 1) Boală contagioasă a unor animale (cai, măgari, catâri etc.), transmisibilă şi omului, care se manifestă prin ulceraţii, mai ales pe mucoasa nazală; morvă. 2) fig. Animal (mai ales cal) bătrân şi fără putere; mârţoagă; gloabă. /Orig. nec.
Trimis de siveco, 20.02.2007. Sursa: NODEX

răpciúgă (răpciúgi), s.f. – Respiraţie grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpştiugă, de la răpşti "a murmura"; pentru semantism, cf. sb. hropati "a sufla greu" faţă de hropotnija "gripă", bg. hropotnica "catar", rus. sapĕtĭ "a sforăi" faţă de sap "răpciugă" (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • rãpciúgã — s. f …   Romanian orthography

  • morvă — MÓRVĂ, morve, s.f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulceraţii pe mucoasa nazală, pe piele şi pe alte organe, şi care se poate transmite şi la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve. Trimis de ana zecheru,… …   Dicționar Român

  • răpciugos — RĂPCIUGÓS, OÁSĂ, răpciugoşi, oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. os. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  RĂPCIUGÓS adj. 1. v. morvos. 2. v. slab …   Dicționar Român

  • cârtiţă — s. (zool.; Talpa europaea) sobol, (reg.) mitorlan, orb, orbeţ, şoarece chior, (Ban. şi Transilv.) muşuroi, (Ban., Transilv. şi Munt.) şomâc. Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime  CÂRTIŢĂ s. v. farcin, morvă, morvă cutanată, răpciugă,… …   Dicționar Român

  • muc — MUC, (1) mucuri, s.n., (II) muci, s.m. I. s.n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucăţică rămasă dintr o lumânare aproape consumată sau dintr o ţigară fumată. II. s.n.… …   Dicționar Român

  • mucărie — MUCĂRÍE s. v. morvă, răpciugă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime …   Dicționar Român

  • rapin — RÁPIN s. v. morvă, răpciugă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”