- rădăcină
- RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s.f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol şi îşi absoarbe substanţele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura şi funcţiile pe care le are. ♢ Compus: (bot.) Rădăcina vieţii = ginseng. ♦ fig. Origine, izvor, cauză. ♢ expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desfiinţa un rău cu totul şi definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un ţesut. Rădăcina unui dinte. ♦ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. p. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuaţie; radical. ♢ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulţit cu sine însuşi, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulţit succesiv de două ori cu sine însuşi, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeaşi familie şi care conţine sensul lexical al cuvântului; radical. – lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine).Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98RĂDĂCINA-CIÚMEI s. v. captalan.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeRĂDĂCINA-ŞÁRPELUI s. v. răculeţ.Trimis de siveco, 15.10.2008. Sursa: SinonimeRĂDĂCÍNĂ s. 1. (bot.) rădăcină laterală v. radicelă; rădăcină secundară v. radicelă, rădăcină laterală. 2. rădăcina-vieţii v. ginseng. 3. cotor, (reg.) măcău. (rădăcină cozii calului.) 4. (med.) (pop.) ţâţână. (rădăcină unui furuncul.) 5. (lingv.) radical. (rădăcină unui cuvânt.) 6. (mat.) radical. (rădăcină unui număr.) 7. v. soluţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRĂDĂCÍNĂ s. v. bază, fundament, fundaţie, scorbură, temelie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeRĂDĂCINĂ-DE-FRÍGURI s. v. rodul-pământului.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeRĂDĂCINĂ-DE-LINGOÁRE s. v. iarbă-de-lin-goare.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimerădăcínă s. f., g.-d. art. rădăcínii; pl. rădăcíniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRĂDĂCÍN//Ă rădăcinăi f. 1) Organ al plantelor superioare, care îndeplineşte funcţia de fixare în sol şi de absorbire a apei şi a substanţelor nutritive. ♢ A prinde rădăcină (sau rădăcinăi) a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat într-un ţesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ♢ A curma (sau a stârpi, a tăia) răul din (sau de la) rădăcină a înlătura un rău în mod radical. 4) mat. Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; radical. rădăcină pătrată. 5) lingv. Element al unui cuvânt dotat cu sens lexical şi comun pentru toate cuvintele din aceeaşi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a născut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obârşie; provenienţă. [G.-D. rădăcinii] /<lat. radicinaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXrădăcínă (rădăcíni), s.f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădăţină. lat. radῑcῑna (Puşcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
