- rumega
- RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. tranz. A mesteca ceva în gură; (depr (depreciativ).; despre oameni) a mânca mult şi încet. 3. tranz. fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – lat. rumigare.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98RUMEGÁ vb. (franţuzism) a rumina. (Vitele rumega.)Trimis de siveco, 22.07.2008. Sursa: SinonimeRUMEGÁ vb. v. mânca.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimerumegá vb., ind. prez. 1 sg. rúmeg, 3 sg. şi pl. rúmegăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA RUMEGÁ rúmeg 1. intranz. (hrană, alimente etc.) A mesteca în gură. 2. tranz. fig. A analiza îndelung până în cele mai mici amănunte. /<lat. rumigareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXrumegá (rúmeg, rumegát), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). lat. rŭmĭgāre (Puşcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar. – Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s.f. (pilitură de ferăstrău); rumeguş, s.n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.