mânca

mânca
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. tranz. 1. A mesteca un aliment în gură şi a-l înghiţi; a folosi în alimentaţie, a consuma. ♢ expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreţinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine şi sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convieţui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prieteneşti cu cineva. A-şi mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minţi; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) raţele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) şi-a pierdut minţile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-şi face iluzii. (pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima dispreţul faţă de cineva sau de ceva, precum şi renunţarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-şi mânca cu cineva sau cu ceva) viaţa (sau zilele, tinereţele etc.) = a(-şi) irosi, a(-şi) distruge viaţa, tinereţea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-şi mânca credinţa (sau omenia, lefteria) = a-şi pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent şi drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (pop.) Mânca-ţi-aş ochii sau mânca-te-aş, se spune pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câştige bunăvoinţa). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiţie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ fig. (fam.) A trăi din... ♦ fig. A lua, a-şi însuşi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ fig. (pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ fig. (pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiţi. ♦ fig. (fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale şi despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăţi, a sfâşia (şi a devora). ♢ expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenţi fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pişca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părţi ale corpului) A produce o senzaţie de mâncărime. ♢ expr. (Glumeţ) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca şi cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiţii) A-I mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiţii) A-l mânca (pe cineva) palmă stângă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc. a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi. nu te potoleşti, vrei să te bat; cauţi bătaie. (pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simţi impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinţii un lucru necomestibil, a-şi înfige dinţii într-un lucru necomestibil. 6. fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. fig. (Despre nenorociri, stări sufleteşti etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ refl. recipr. A se certa, a se duşmăni, a se săpa, a-şi face rău unul altuia. – lat. manducare.
Trimis de gudovan, 27.05.2004. Sursa: DEX '98

MÂNCÁ vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. şi pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce mânca acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A mânca repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să mânca nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (mânca bine.) 5. v. roade. 6. v. înţepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au mânca haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa mânca malul.) 9. v. ataca.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

MÂNCÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăştia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.
Trimis de siveco, 04.11.2008. Sursa: Sinonime

de mâncát prep. + s. n.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

mâncá vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. şi pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm
Trimis de siveco, 04.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

A MÂNCÁ mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghiţind (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ mânca (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. mânca (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. mânca pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreţinut de cineva. mânca (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-şi mânca viaţa (cu cineva) a-şi distruge viaţa (cu cineva). mânca foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-şi mânca de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-şi mânca omenia a-şi pierde omenia, cinstea. A-şi mânca unghiile a) a avea obiceiul de a-şi roade unghiile cu dinţii; b) a se căi amarnic. mânca bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-şi mânca amarul a trăi din greu. A-i mânca (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. mânca cuvintele a pronunţa cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăţi şi înghiţind. ♢ mânca carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înţepa, producând o senzaţie dureroasă; a ciupi; a muşca; a pişca. 4) (despre agenţi sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariţia totală). 5) A face să simtă o senzaţie de mâncărime. ♢ A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în aşa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiţii de viaţă insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ mânca ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede şi lacom. mânca ca o pasăre a mânca foarte puţin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-şi asigura existenţa (din ceva). /<lat. mandicare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE MÂNCÁ mă mănânc intranz. fam (despre persoane) A fi în relaţii de duşmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acţiuni de compromitere. /<lat. mandicare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

mîncá (mănânc, mîncát), vb.1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menţine cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se nelinişti, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greşite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîştiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ţine mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Puşcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucişare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s.f. (bucate, feluri); demîncare, s.f. (alimente, provizii); mîncărică, s.f. (carne înăbuşită); mîncărime, s.f. (usturime, iritaţie, frecare a pielii); mîncat, s.n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s.m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s.f. (arg., gură); mîncătorie, s.f. (abuz, prevaricaţiune, fraudă); mîncătură, s.f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s.m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s.m., flămînd; lihnit de foame).
Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • Manca — bezeichnet: Manca (Türkei), ein Dorf in der Türkei Manca (Vorname), ein slowenischer Vorname abgeleitet von Maria (15460) Manca, ein Asteroid des Hauptgürtels ein Entwicklungsstadium der Riesenasseln Manca ist der Familienname folgender Personen …   Deutsch Wikipedia

  • mancă — MÁNCĂ, mance, s.f. (reg.) Doică. – Din ucr. mamka. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  MÁNCĂ s. v. dădacă, doică. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  máncă (doică) s. f., g. d. art …   Dicționar Român

  • manca — s.f. [per ellissi da mano manca ]. [mano o parte sinistra] ▶◀ e ◀▶ [➨ mancina (1)]. ▲ Locuz. prep.: fig., a destra e a manca [in ogni parte] ▶◀ dappertutto, dovunque, ovunque, per mari e per monti, tutt intorno …   Enciclopedia Italiana

  • manća — mȃnća (mȃnča) DEFINICIJA razg. ž reg. napojnica [dati manću dati napojnicu] ETIMOLOGIJA tal. mancia …   Hrvatski jezični portal

  • Manca — Man ca, n. [LL.] See {Mancus}. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • Manca — Surtout répandu en Sardaigne, c est un surnom appliqué à un gaucher (équivalent sarde de l italien Mancini) …   Noms de famille

  • manca — ит. [ма/нка] mancina [манчи/на] левая рука …   Словарь иностранных музыкальных терминов

  • Manča — Mȃnča ž DEFINICIJA geogr. povijesna pokrajina u Novoj Kastilji, Srednja Španjolska, zavičaj Cervantesova Don Quijotea (Don Quijote od Manche) ETIMOLOGIJA šp. La Mancha …   Hrvatski jezični portal

  • manca — sustantivo femenino 1. Uso/registro: jergal. Origen: Colombia. Arma blanca …   Diccionario Salamanca de la Lengua Española

  • Manca — The manca (plural: mancae) are post larval juveniles in some crustaceans. The manca stage is the defining characteristic of a clade called Mancoida which comprises all the member of the Peracarida except the Amphipoda.[1] Mancae closely resemble… …   Wikipedia

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”