mânca

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. tranz. 1. A mesteca un aliment în gură şi a-l înghiţi; a folosi în alimentaţie, a consuma. ♢ expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreţinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine şi sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convieţui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prieteneşti cu cineva. A-şi mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minţi; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) raţele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) şi-a pierdut minţile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-şi face iluzii. (pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima dispreţul faţă de cineva sau de ceva, precum şi renunţarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-şi mânca cu cineva sau cu ceva) viaţa (sau zilele, tinereţele etc.) = a(-şi) irosi, a(-şi) distruge viaţa, tinereţea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-şi mânca credinţa (sau omenia, lefteria) = a-şi pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent şi drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (pop.) Mânca-ţi-aş ochii sau mânca-te-aş, se spune pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câştige bunăvoinţa). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiţie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ fig. (fam.) A trăi din... ♦ fig. A lua, a-şi însuşi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ fig. (pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ fig. (pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiţi. ♦ fig. (fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale şi despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăţi, a sfâşia (şi a devora). ♢ expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenţi fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pişca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părţi ale corpului) A produce o senzaţie de mâncărime. ♢ expr. (Glumeţ) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca şi cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiţii) A-I mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiţii) A-l mânca (pe cineva) palmă stângă = a avea o senzaţie de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc. a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi. nu te potoleşti, vrei să te bat; cauţi bătaie. (pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simţi impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinţii un lucru necomestibil, a-şi înfige dinţii într-un lucru necomestibil. 6. fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. fig. (Despre nenorociri, stări sufleteşti etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ refl. recipr. A se certa, a se duşmăni, a se săpa, a-şi face rău unul altuia. – lat. manducare.

Trimis de gudovan, 27.05.2004. Sursa: DEX '98



MÂNCÁ vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. şi pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce mânca acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A mânca repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să mânca nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (mânca bine.) 5. v. roade. 6. v. înţepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au mânca haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa mânca malul.) 9. v. ataca.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MÂNCÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăştia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.

Trimis de siveco, 04.11.2008. Sursa: Sinonime



de mâncát prep. + s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mâncá vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. şi pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm

Trimis de siveco, 04.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



A MÂNCÁ mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghiţind (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ mânca (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. mânca (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. mânca pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreţinut de cineva. mânca (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-şi mânca viaţa (cu cineva) a-şi distruge viaţa (cu cineva). mânca foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-şi mânca de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-şi mânca omenia a-şi pierde omenia, cinstea. A-şi mânca unghiile a) a avea obiceiul de a-şi roade unghiile cu dinţii; b) a se căi amarnic. mânca bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-şi mânca amarul a trăi din greu. A-i mânca (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. mânca cuvintele a pronunţa cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăţi şi înghiţind. ♢ mânca carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înţepa, producând o senzaţie dureroasă; a ciupi; a muşca; a pişca. 4) (despre agenţi sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariţia totală). 5) A face să simtă o senzaţie de mâncărime. ♢ A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în aşa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiţii de viaţă insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-şi menţine existenţa fizică). ♢ mânca ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede şi lacom. mânca ca o pasăre a mânca foarte puţin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-şi asigura existenţa (din ceva). /<lat. mandicare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE MÂNCÁ mă mănânc intranz. fam (despre persoane) A fi în relaţii de duşmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acţiuni de compromitere. /<lat. mandicare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



mîncá (mănânc, mîncát), vb. – 1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menţine cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se nelinişti, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greşite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîştiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ţine mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Puşcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucişare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s.f. (bucate, feluri); demîncare, s.f. (alimente, provizii); mîncărică, s.f. (carne înăbuşită); mîncărime, s.f. (usturime, iritaţie, frecare a pielii); mîncat, s.n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s.m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s.f. (arg., gură); mîncătorie, s.f. (abuz, prevaricaţiune, fraudă); mîncătură, s.f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s.m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s.m., flămînd; lihnit de foame).

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER