- ruină
- RUÍNĂ, ruine, s.f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcţie veche, dărâmată; dărâmătură. ♢ loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ fig. Rămăşiţă a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. fig. Pierderea averii sau a sănătăţii; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic şi moral ca urmare a unei sănătăţi precare sau unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98RUÍNĂ s. dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ruină de casă.)Trimis de siveco, 13.09.2006. Sursa: Sinonimeruínă s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRUÍN//Ă ruinăe f. 1) Rămăşiţă de clădire dărâmată; dărâmătură. O ruină de casă. ♢ În ruină (sau ruinăe) ruinat; dărâmat. 2) fig. Pierdere a averii sau a sănătăţii. [G.-D. ruinei] /<lat. ruina, fr. ruineTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXRUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (fig.) Pierdere a averii, a situaţiei politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine].Trimis de LauraGellner, 25.08.2005. Sursa: DNRUÍNĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcţie dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNruínă (ruíne), s.f. – Surpătură. fr. ruine. – Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.