rechiziţiona

RECHIZIŢIONÁ, rechiziţionez, vb. I. tranz. A face rechiziţie, a lua prin rechiziţie, a supune rechiziţiei. [pr.: -ţi-o-] – Din fr. réquisitionner.

Trimis de IoanSoleriu, 01.07.2004. Sursa: DEX '98



rechiziţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. rechiziţionéz, 3 sg. şi pl. rechiziţioneáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A RECHIZIŢION//Á rechiziţionaéz tranz. (bunuri materiale) A folosi prin rechiziţie; a supune unei rechiziţii. [Sil. -ti-o-] /<fr. réquisitionner

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RECHIZIŢIONÁ vb. I. tr. A lua prin rechiziţie, a supune rechiziţiei. [pron. -ţi-o-. / < fr. réquisitionner, cf. lat. requirere – a cere].

Trimis de LauraGellner, 08.03.2007. Sursa: DN



RECHIZIŢIONÁ vb. tr. a supune rechiziţiei. (< fr. réquisitionner)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN