- păşune
- PĂŞÚNE, păşuni, s.f. 1. Loc acoperit cu vegetaţie ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ p. restr. Vegetaţie ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (înv. şi reg.) Păscut, păşunat. [var.: (înv. şi pop.) păşúnă s.f.] – lat. pastio, -onis.Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98PĂŞÚNE s. imaş, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. şi reg.) păştiune, silişte, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneţ, păscătorie, păscătură, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, suhăţie, (prin Ban. şi Transilv.) sit, (Munt. şi Olt.) tabun. (Vitele pasc pe păşune.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimePĂŞÚNE s. v. păscut, păşunare, păşunat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepăşúne s. f., g.-d. art. păşúnii; pl. păşúniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPĂŞÚN//E păşunei f. Teren necultivat acoperit cu vegetaţie ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaş; izlaz; suhat. /<lat. pastio, păşuneonisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpăşúne (păşúni), s.f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. păşune, istr. păşure. lat. pastiōnem (Puşcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. şi paşte, păstor. – Der. păşuna, vb. (a paşte); păşuneală, s.f. (păscut); păşunat, s.n. (păscut).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.