punctuaţie

punctuaţie
PUNCTUÁŢIE, punctuaţii, s.f. Sistem de semne grafice convenţionale care au rolul de a marca propoziţiile, frazele, pauzele, intonaţia, întreruperea şirului vorbirii etc., mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [pr.: -tu-a-. – var.: (înv.) punctuaţiúne s.f.] – Din fr. punctuation (după punct).
Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98

PUNCTUÁŢIE s. (lingv.) (înv.) prozodie. (Reguli de punctuaţie.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

punctuáţie s. f. (sil. punc-tu-a-ţi-e), art. punctuáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. punctuáţiei; pl. punctuáţii
Trimis de siveco, 19.11.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PUNCTUÁŢI//E punctuaţiei f. 1) Ansamblu de sisteme grafice convenţionale care marchează structura enunţului, pauzele şi modificările intonaţiei. 2) Compartiment al gramaticii care indică utilizarea corectă a acestui ansamblu de sisteme grafice. [G.-D. punctuaţiei; Sil. -tu-a-] /<fr. ponctuation
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

PUNCTUÁŢIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de întrebuinţare a acestor semne; fel de a întrebuinţa aceste semne. [gen. -iei, var. punctuaţiune s.f. / cf. fr. punctuation].
Trimis de LauraGellner, 28.02.2007. Sursa: DN

PUNCTUÁŢIE s. f. sistem de semne grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi. (după fr. ponctuation)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • punctuáţie — s. f. (sil. punc tu a ţi e), art. punctuáţia (sil. ţi a), g. d. art. punctuáţiei; pl. punctuáţii …   Romanian orthography

  • punct — PUNCT, puncte, s.n. I. 1. Semn grafic mic şi rotund, asemănător cu o înţepătură de ac, folosit ca semn de punctuaţie, pentru a indica pauze între propoziţii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra… …   Dicționar Român

  • semn — SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ♢ loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ♢ expr. (În… …   Dicționar Român

  • exclamare — EXCLAMÁRE, exclamări, s.f. Acţiunea de a exclama şi rezultatul ei; exclamaţie. ♢ Semnul exclamării = semn de punctuaţie, întrebuinţat după o interjecţie, după un vocativ sau după o propoziţie exclamativă sau imperativă. – v. exclama. Trimis de… …   Dicționar Român

  • ghilimele — GHILIMÉLE s.f. pl. Semn de punctuaţie în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de instituţii, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic)… …   Dicționar Român

  • paranteză — PARANTÉZĂ, paranteze, s.f. 1. Semn de punctuaţie care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipseşte o latură lungă şi între care se izolează o explicaţie, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. ♦ p. ext …   Dicționar Român

  • pauză — PÁUZĂ, pauze, s.f. 1. Suspendare, oprire temporară a unei acţiuni, a unei mişcări, a unei activităţi; interval de timp cât durează această întrerupere; repaus. ♢ loc. adv. Fără pauză = continuu, neîntrerupt. ♦ (La şcoală) Recreaţie1. ♦ (La… …   Dicționar Român

  • virgulă — VÍRGULĂ, virgule, s.f. 1. Semn de punctuaţie care delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei. 2. Semn întrebuinţat pentru a arăta când trebuie făcută respiraţia în timpul unei… …   Dicționar Român

  • colon — COLÓN1, coloni, s.m. 1. (În Imperiul Roman şi în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, iniţial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă şi să presteze… …   Dicționar Român

  • prozodie — PROZODÍE s.f. 1. Parte a poeticii care studiază versificaţia şi normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (înv.) Punctuaţie. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie. Trimis de… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”