avea

AVEÁ, am, vb. II. tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deţine. ♢ expr. (fam.) Ce-am avut şi ce-am pierdut = n-am ce pierde; puţin îmi pasă. ♢ fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ♢ loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorinţă = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obţine, a câştiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ♢ expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deţine un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaşte (şi a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conţine, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ţine, a purta. În mână avea un buchet. ♢ expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relaţii de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se duşmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ♢ expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzaţie sau de un sentiment. A avea foame. ♢ expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ţi s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanţă. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală\}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună şi se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ♢ expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A şti cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Serveşte la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Serveşte la formarea modului optativ-condiţional) Ar veni. 3. (Serveşte urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [prez. ind. am, ai, are, avem, aveţi, au, (III 1) am, ai, a, am, aţi, am, (III 2) aş, ai, ar, am, aţi, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai şi (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – lat. habere.

Trimis de ana_zecheru, 01.04.2009. Sursa: DEX '98



AVEÁ vb. 1. v. poseda. 2. a deţine, a poseda, a purta. (avea numele de ...) 3. v. căpăta. 4. v. conţine. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deţine. 8. v. ţine. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (avea cele mai bune sentimente pentru ...) 11. v. şti. 12. a exista, a fi, a se găsi. (avea cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (avea, în sfârşit, un ceas tihnit.) 14. v. simţi. 15. v. trebui.

Trimis de siveco, 10.10.2008. Sursa: Sinonime



aveá vb., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are, 1 pl. avém, 2 pl. avéţi, 3 pl. au, perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m. m. c. perf. 3 sg. avusése; conj. prez. 3 sg. şi pl. áibă; imper. 2 sg. ai, 2 pl. avéţi, neg. 2 sg. nu aveá/n-aveá, 2 pl. nu avéţi/n-avéţi; part. avút

Trimis de siveco, 06.09.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.

Trimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



A AVEÁ am tranz. I. 1) A ţine în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deţine. A avea casă. Câţi bani ai? A avea profesie bună. ♢ A avea la dispoziţie a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut şi ce-am pierdut puţin îmi pasă. 2) A conţine în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ♢ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ♢ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simţurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ♢ N-are (n-am, ...) decât mă (te, îl...) priveşte. 6) rar (urmat de o propoziţie complementară) A pătrunde cu mintea; a şti. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferinţă, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ♢ Ce ai? a) ce ţi s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanţă. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaştere, urmat de o propoziţie complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranţă) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcţie de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. v. (cu funcţie de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

Trimis de siveco, 13.12.2008. Sursa: NODEX



aveá (-am, avút), vb. – 1. A poseda, a deţine, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relaţii de serviciu). – 4. A conţine, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafaţă sau de capacitate). – 5. A deţine, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziţie, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deţine (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteşug. – 8. (refl.) A întreţine relaţii trupeşti. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obţine, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor şi aceea de acţiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, serveşte la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. şi a condiţionalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). lat. hăbēre (Puşcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 şi 10 sînt galicisme. Der. avere, s.f. (bunuri, bogăţie, avuţie), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s.n. (bogăţie, bunuri); avuţie, s.f. (bogăţie); înavuţi, vb. (a îmbogăţi); neavere, neavuţie, s.f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere "bogăţie".

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER