inimă

ÍNIMĂ, inimi, s.f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracţiile sale ritmice, circulaţia sângelui în organism, la om şi la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ♢ expr. A (mai) prinde (de) inimă = a scăpa de senzaţia de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpata putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără a fi mâncat ceva. A (se) simţi greu la inimă = a-i fi greaţă, a-i veni să verse. 3. (La cărţile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de maşină care are formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ♢ loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorinţa. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare şi sinceră placere. ♢ expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulţumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât pofteşte, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-şi călca pe inimă = a renunţa la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima uşoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conştiinţa împăcată. b) (În legătură cu suferinţe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ♢ expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârşi la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi colpeşit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtăşit, a avea o taină în suflet. A-şi răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-şi descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziţie, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roşu) prin inimă, se spune când cineva primeşte pe neaşteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristeţe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-şi face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ♢ expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simţi atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. şi în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influenţabil. Cu inimă = bun, milos, înţelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inimă bună) = a fi bun, milos, înţelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticenţe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-şi poate opri pornirile bune, acţiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînţelegător, duşmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau impietrită) = (a fi) nesimţitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimţiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voinţă sau de acţiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inima rece. ♢ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viaţa; (loc. adj. şi adv.) inimos, curajos; pasionat. ♢ expr. A(-şi) pierde inima = a-şi pierde curajul, speranţa, a se descuraja. A-şi lua inima în dinţi = a-şi face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva îşi recapătă calmul, echilibrul şi curajul după un moment de emoţie sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufleteşte, a nu-i mai fi teamă. A-i ţine cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-şi pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru şi simbol al vieţii sufleteşti. L-am şters din inimă. ♢ loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ♢ expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conştiinţa împăcată, liniştită, curată. III. fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip şi la inimă. 2. Fiinţa, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. p. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ♢ expr. (ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcţie care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ♢ Inima carului (sau a căruţei = partea din mijloc a carului (sau a căruţei), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esenţială a unui lucru. [pl. şi (înv) inime. – var.: ínemă s.f.] – lat. anima.

Trimis de ana_zecheru, 22.10.2008. Sursa: DEX '98



ÍNIMĂ s. 1. (anat., med.) cord. (Suferă de inimă.) 2. suflet, (înv.) maţe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul inimăii.) 3. v. suflet. 4. v. cupă. 5. v. măduvă. 6. cocoş. (inimă la pepenele verde.)

Trimis de siveco, 22.10.2008. Sursa: Sinonime



ÍNIMĂ s. v. abdomen, bărbăţie, bravură, burtă, caracter, centru, curaj, cutezanţă, dârzenie, esenţă, fire, fond, încumetare, îndrăzneala, materie, miez, mijloc, natură, neînfricare, om, pântece, semeţie, stomac, structură, temeritate, temperament.

Trimis de siveco, 17.03.2009. Sursa: Sinonime



ínima-Dómnului s. f.

Trimis de siveco, 05.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÍNIM//Ă inimăi f. 1) Organ central al aparatului circulator, de formă conică, musculos, situat în partea stângă a pieptului. Bătăile inimăii. Operaţie la inimă. ♢ A-i trece (cuiva) un cuţit prin inimă a simţi brusc o durere la inimă. 2) Focar de sentimente şi emoţii. ♢ Cu mare inimă (sau cu toată inimăa) cu mare plăcere. A-şi lua inimăa în dinţi a-şi face curaj, biruind o frică; a îndrăzni; a se încumeta. A i se face (cuiva) inimăa cât un purice a simţi o mare frică. A-i râde (sau a creşte) (cuiva) inimăa a avea o mare bucurie. A i se pune (cuiva) pe inimă a i se face rău. A-l frige (pe cineva) la inimă a) a provoca (cuiva) o mare durere; b) a îndura o mare suferinţă morală. A avea o piatră la inimă a avea o neplăcere, o durere sufletească. A fi cu inimăa împăcată a se simţi liniştit. A nu avea (pe cineva) la inimă a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). 3) Fel de a fi al omului; trăsătură de caracter. ♢ A avea inimă de aur a fi foarte bun. A avea o inimă largă a fi mărinimos, darnic. A avea o inimă de piatră a fi nemilos. A fi câinos la inimă a fi rău, crud. A avea inimă deschisă a fi sincer. 4) fam. Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele; stomac. ♢ Pe inimăa goală pe nemâncate; pe stomacul gol. 5) (la cărţile de joc) Unul dintre cele patru semne distinctive de culoare roşie având forma unui astfel de organ. 6) Carte de joc marcată cu acest semn. 7) Mijloc sau partea de mijloc a ceva. inimăa mărului. inimăa motorului. ♢ inimăa căruţei bară de lemn ce uneşte cele două osii. 8) Punct esenţial, capital a ceva. inimăa oraşului. inimăa romanului. /<lat. anima

Trimis de siveco, 03.11.2008. Sursa: NODEX



inímă (ínimi), s.f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruţei, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăţie, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la "suflet" la "inimă" apare numai în rom., cf. totuşi animus "inimă" întro glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de "pîntece" coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά "parte superioară a stomacului". Der. inimioară, s.f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimuşcă, s.f. (vergea din fier care susţine mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneţ; hotărît, întreprinzător; bun); inimoşie, s.f. (curaj, vitejie, bărbăţie); inimoşa, vb. (a da curaj, a însufleţi); inima, vb. (a însufleţi), formaţie hibridă după fr. animer.

Trimis de blaurb, 25.01.2009. Sursa: DER



as

Trimis de Anonim, 14.10.2008. Sursa: DEX '98