- primăvară
- PRÍMĂVARĂ, primăveri, s.f. Unul dintre cele patru anotimpuri care urmează după iarnă şi precedă vara, cuprinzând (în emisfera noastră) intervalul dintre echinocţiul de la 21 martie şi solstiţiul de la 21 iunie. ♢ expr. Primăvara vieţii = tinereţea; tineretul. ♦ (Adverbial; art.) În timpul sau în cursul acestui anotimp; în fiecare primăvară. ♦ fig. (La pl.) Ani (de tinereţe). Are 20 de primăveri. [acc. şi: primăváră] – lat. primavera.Trimis de ana_zecheru, 14.04.2004. Sursa: DEX '98Primăvară ≠ toamnăTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeVIOLĂ-DE-PRIMĂVÁRĂ s. v. nopticoasă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimeprímăvară s. f., g.-d. art. prímăverii; pl. prímăveriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficruscúţă de prímăvară s. f. + prep. + s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPRÍMĂV//ARĂ primăvarăéri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie şi mai. ♢ De primăvară a) necesar pentru primăvară; b) care are loc primăvara; caracteristic primăverii. La primăvară când va sosi primăvara; în timpul primăverii viitoare. Astă primăvară primăvara trecută. De cu primăvară încă din timpul primăverii. primăvarăara vieţii tinereţe. 2) la pl. fig. Ani (în tinereţe) fericiţi. [G.-D. primăverii] /<lat. primaveraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXprimăváră (primăvéri), s.f. – Al doilea anotimp al anului. – Mr. primăveară, prumuveară, megl. primăveară, istr. primavera. lat. primavera (Diez, I, 441; Puşcariu 1386; REW 6754 şi 9765), cf. alb. prendëverë (Philippide, II, 652), it., prov., cat., sp., port. primavera, fr. primevère. – Der. primăvăratic, adj. (de primăvară); primăvăriţă, s.f. (ghiocel, Galanthus nivalis); primăvăros, adj. (de primăvară); împrimăvăra, vb. (a veni primăvara); desprimăvăra, vb. (a veni primăvara).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.