- pretenţie
- PRETÉNŢIE, pretenţii, s.f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care şi-l revendică cineva. 2. Convingere (nejustificată) pe care o are cineva despre meritele sale şi cerinţa ca această convingere să fie împărtăşită şi de ceilalţi; (la pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intenţie, dorinţă, năzuinţă ambiţioasă. ♢ loc. adj. şi adv. Fără pretenţii = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.). 3. Exigenţă. – Din fr. prétention.Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98PRETÉNŢIE s. 1. v. cerere. 2. v. exigenţă. 3. v. cerinţă. 4. v. ambiţie. 5. veleitate, (înv.) pretenderisire. (E plin de pretenţieii.) 6. (la pl.) v. îngâmfare. 7. (la pl.) v. ifose.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepreténţie s. f. (sil. -ţi-e), art. preténţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. preténţiei; pl. preténţii, art. preténţiile (sil. -ţi-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPRETÉNŢI//E pretenţiei f. 1) Revendicare a unui privilegiu în baza unui drept pretins. 2) Drept la care pretinde o persoană. 3) Opinie exagerată în legătură cu meritele proprii, însoţită de dorinţa ambiţioasă ca această opinie să fie adoptată şi de alte persoane. ♢ Cu pretenţiei cu aere de superioritate. Fără pretenţiei simplu; modest. [G.D. pretenţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. prétentionTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPRETÉNŢIE s.f. 1. Drept (real sau închipuit) pe care îl revendică cineva. 2. (la pl.) Idee exagerată despre sine însuşi; înfumurare. [gen. -iei, var. pretenţiune s.f. / cf. fr. prétention, it. pretensione < lat. praetentus].Trimis de LauraGellner, 03.08.2005. Sursa: DNPRETÉNŢIE s. f. 1. revendicare a unui drept, a unui privilegiu. 2. (pl.) părere bună exagerată pe care o are cineva despre sine; înfumurare. 3. exigenţă. (< fr. prétention)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.