- potấng
- potîng (-guri), s.n. – Legătură, împletitură de nuiele sau de fire vegetale. sl. potęgŭ, din potęgati "a trage" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Miklosich, Lexicon, 634; Cihac, II, 282; Cancel 25; Conev 70), cf. sb., cr., slov. poteg "vargă", mag. poting "legătură". Este dubletul lui petoacă (var. peteucă, peteică), s.f. (legătură de fire vegetale; zăvor; butonieră), dintr-o formă sl. nenazalizată, ca cea sb. – Der. potîngos, adj. (Mold., grosolan, noduros); potînji, vb. (Trans., a coase prost); potînjiţă, s.f. (Trans., gaură la opinci pentru nojiţe), contaminat cu (no)jiţă.Trimis de blaurb, 02.09.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.