- pizmă
- PÍZMĂ, pizme, s.f. (pop.) Ciudă, necaz, nemulţumire; p. ext. ură, duşmănie; (sens curent) invidie. ♢ loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenţia de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ♢ expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.Trimis de oprocopiuc, 20.03.2004. Sursa: DEX '98PÍZMĂ s. v. invidie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePÍZMĂ s. v. animozitate, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepízmă s. f., g.-d. art. pízmei; pl. pízmeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPÍZM//Ă pizmăe f. 1) Sentiment de nemulţumire egoistă provocat de situaţia cuiva în societate sau de calităţile cuiva; invidie; ciudă. 2) Sentiment de animozitate ascunsă (faţă de cineva); pică; ranchiună. /<sl. pizmaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpízmă, pízme, s.f. (înv.; pop.) 1. ciudă, necaz, nemulţumire; duşmănie, ură; invidie, gelozie; răutate, vrajbă. 2. zel, râvnă.Trimis de blaurb, 27.09.2006. Sursa: DARpízmă (pízme), s.f. – Invidie, ciudă. – var. pismă. Mr., megl. pizmă. Mgr. πεĩσμα "ciudă" (Munrnu 45), parţial prin intermediul sl. pizma (Vasmer, gr., 117), cf. sb. pizma, bg. pizm. – Der. pizmaş, s.m. (invidios); pizmătăreţ (var. pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης; pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf. dublu; pizmos, adj. (invidios); pizmui (var. înv. pizmălui), vb. (a invidia); pizmuitor, adj. (invidios). Rut. pizma trebuie să provină din rom. (Miklosich, Wander., 18).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.