- pioncăni
- pioncăní, pióncăn şi pioncănésc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi. 2. a vorbi cu voce subţire, piţigăiată; a pioncăi. 3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrâneţe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi. 6. a nu mai vedea bine. 7. a se mocoşi, a se mocăi.Trimis de blaurb, 15.10.2008. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.